Bine ati venit in familia noastra!
Aici veti gasi aventurile noastre zilnice, momente haioase si indoielnice ale parintilor si copiilor dar si multe povesti care va vor face sa va simtiti mai normali in comparatie cu noi.
Pregatiti-va pentru situatii comice, retete nereusite si experiente de neuitat, in acest blog dedicat familiilor care isi accepta haosul cu zambetul pe buze.
#laprimulbebe #primanoapte #poveste
Intr-un simplu colt al orasului, intr-un mic apartament si plina de emotii, traia Zambetina, o tanara care tocmai devenise mama pentru prima data. Adevarul e ca Zambetina nu se asteptase niciodata sa fie experta in jonglatul cu scutece si cuvinte inabusite pentru a nu trezi bebelusul adormit.
In prima noapte acasa, Zambetina a realizat ca notiunea de “somn linistit” avea o alta definitie cand era insotita de un mic explorator care, aparent, descoperea cat de departe poate ajunge cu plansul sau. De la ora 10 seara pana la 6 dimineata, ea a a constientizat ce reprezinta responsabilitatea, agitatia, nelinistea, creativitatea, planificarea, transformarea si mai ales epuizarea.
Usor usor a invatat sa zambeasca pe sub ochii incetosati, aducandu-si aminte ca in spatele fiecarui strigat exista un sufletel cu nevoi.
Pentru ea, a fi mama la primul bebe a insemnat sa imbratiseze haosul cu bratele deschise, sa isi dezvolte propriul simt al umorului si sa descopere ca in momentele dificile de moment se ascund, de fapt, povesti amuzante de viitor.
Am fost atins de catre o alta femeie…
Sunt casatorit de multi ani si imi iubesc enorm sotia. Mult, chiar foarte mult.
A fost o zi plina de aventura si neliniste atunci cand m-am hotarat sa ajung pe patul unei alte femei. Culmea, sotia m-a incurajat sa ma relaxez si mi-a spus ca merit o rasfatare binemeritata. Cel putin eu asta am inteles de la ea…
Am intrat in camera si am fost intampinat de o domnisoara foarte draguta si amabila. M-a asigurat ca totul va fi bine. S-a retras, nu inainte de a-mi spune sa ma dezbrac…
In timpul actiunii, mi-a explicat cum va folosi diferite tehnici pentru a elimina tensiunea din corpul meu. Simteam cum tensiunea incepea sa se dizolve si eram pe cale sa adorm intr-un confort total.
Dupa cele 50 de minute de placere, intr-un avant herculean, mi-am intrebat nevasta daca se simte tradata. A izbucnit in ras. “Sa nu-ti faci griji!”, a spus ea, “Nu e nimic deosebit, doar un simplu masaj, in caz ca nu ai inteles”.
#ganduri #amintiri #stres #viata #familie #copii
Inainte sa ai un copil, pana ieseai din casa, te fardai, te machiai, iti piguleai orice scama de pe haina. Erai parfumat, gelat, frizat, bronzat.
In momentul in care a aparut primul bebe, pana iesi din casa, orice pata de pe haina ta vine insotita cu replica “hai las-o asa”, rugamintea ta care incepe cu “nu” se loveste de interjectia copilului “auuu”, esti fardata cu resturi de mancare, parfumul tau are iz de pampers folosit. Frizura taticului este asigurata de inclestarea degetelelor celui mic.
Si toate acestea se intampla sub privirea mirata de franzeluta a lui bebe...
Data viitoare deschidem subiectul legat de echilibrul sexual in cuplu inainte si dupa?
Sunt la un eveniment. Mi-am sunat sotia si am rugat-o sa deschida laptop-ul meu cat mai urgent. Apoi sa deschida google-ul. Panicata, s-a conformat, intreband totusi care este urgenta. I-am raspuns raspicat: “Hai frate mai repede!”. A executat task-ul cu mare emotie. I-am spus sa scrie: “te iubesc”. M-a facut tigan. Pfff!!!
#dilema #neintelegeri #sot #sotie
Linistea caminului nostru este perturbata de un aspect neplacut. Eu, ca tata, am diverse initiative in familie insa de multe ori ma lovesc de zidul construit de catre sotia mea. Un zid inalt, de piatra dura si resturi de roca vulcanica, insa plin cu floricele viu colorate care imi dau senzatia ca totul este roz. Sunt momente in care ma incapatanez sa-l escaladez insa cad la baza lui, sub adierea diafana a mirosului divin de floricele. Viu colorate.
Zilele trecute discutam cu fondatoarea zidului de viitorul baiatului nostru. Am ajuns la subiectul adolescenta si inceperea vietii sexuale. Considerand ca sunt capul familiei, stalpul pe care se pot baza toti membrii familiei, i-am propus fauritoarei zidului un plan de actiune, bazat pe un singur obiectiv strategic: sa merg eu cu baiatul la fete, sa-l directionez, sa-l invat de target si de realizarea sarcinilor. I-am argumentat doamnei ca propunerea a venit pe baza unui studiu aprofundat si tot acest compromis al meu este facut astfel incat ea sa fie multumita de alegerile juniorului. Mi-a raspuns ceva legat de realizarea echitatii in educatie, si anume ca fata noastra este mai mare. Asta inseamna ca ea vrea sa aplice masurile propuse de mine, inaintea mea. Adica ea sa mearga cu fata noastra la baieti?!?!?
Si uite asa am cazut iar de pe zid. Zidul inalt, plin de floricele si caruia nu reusesc sa-i gasesc nicio crapatura. Inca o gluma la care sotia mea mi-a dat sah-mat.
In ultimii ani, au inceput sa fie la moda tot mai mult procedurile anti-imbatranire. Un grup de cercetatori din Romania format din doi specialisti (eu si sotia mea) a descoperit rezultate remarcabile la femeile si barbatii care au ca domeniu de activitate parinteala.
Enumeram mai jos doar cateva exemple:
- lifting baluto-facial provenit de la picatura copilului ridicat in aer;
- substantele din culorile cariocilor reprezinta tratamente mai putin invazive pentru umplerea ridurilor fine;
- disparitia pielii lasate ale gatului prin exercitii disperate de cautare ale copilului;
- diminuarea gusei care apare la nivelul maxilarului, datorata procesului de inclestare ale manutelor copilului;
- ascunderea pliurilor nazolabiale prin mixul lacrimilor si mucisorilor aparut in urma lasarii copilului in primele zile la gradinita;
- capetele primite in barbie o fac pe aceasta sa nu mai fie dubla ci rotunda;
Concluzionam cu o rugaminte: sa va asteptati ca perioada de recuperare sa dureze. Umflaturile si vanataile se vor vindeca, in timp ce inciziile psihice nu.
Puteti aprofunda studiul si cu alte idei, le asteptam/acceptam cu drag.
Va multumim,
- Tati, tati, fac pipi!
- Vrei la toaleta ori sa uzi un copac?
- La toaleta, copacii purifica aerul si trebuie sa incurajam productia de oxigen. Plus ca daca ii imbratisam, le simtim vibratiile si ne incarcam cu energie. [n.r. acesta as fi vrut sa fie raspunsul lui, evident ca el a zis ca vrea la toaleta ca altfel ii vede lumea cucu’].
Ne indreptam agale catre grupul sanitar si dam sa intram, evident la barbati. Diafanul meu se opreste, isi ploconeste picioarele in X, isi pune o mana pe asociatul lui, cu cealalta ma ia si pe mine de mana si zice, in soapta:
-Pai nu aici tati, vreau dincolo, la fete.
- Stai mai baiete, nu merge asa. Si eu vreau la fete, insa nu avem voie. Stai sa faci si tu 15 ani.
- Hai, hai acolo, nu mai pot. Pare mai curat.
- Du-te singur, hai ca poti. Stau aici si te astept.
Nu si nu, pana a trebuit sa pun piciorul in prag si sa demonstrez ca sunt barbat cu adevarat.
Gasim momentul oportun, intram la fete. Tiptil, precum niste agenti secreti. Nu ne vede nimeni, inchidem usa in graba, colegul is scoate arma si incepe sa fixeze tinta.
Cioc, cioc, la usa. Ups, ce sa facem? Ma uit la el cu marea convingere ca si el se va uita la mine ca sa ne intelegem din priviri, precum agentii, care este planul de rezerva. Ce sa vezi, agentul meu isi golea rezerva in continuare fara nicio reactie la ciocanit. Evident ca am reusit sa scapam din aceasta situatie periculoasa, avand in vedere experienta mea de viata, tehnicile de supravietuire dobandite, anii grei petrecuti in spatele blocului, dar mai ales prin marea expertiza a vocii si a vorbirii.
- Este ocupat… raspund pe un ton plin de feminitate, gratie, eleganta, stil.
Of. Off. Offf. Asa am obosit sa tot aud aceeasi melodie. Hitul toamnei, care a continuat si in iarna. Ma dor urechile dar mai rau ma doare sufletul. Pe portativul racelii se aud notele muzicale ale stranutului, plansului, suspinatului. Pe unde mergi, auzi aceeasi coloana sonora a tristetii unei familii. La noi, juniorul e putin racit. Nu atat de grav incat sa mergem la medic. Va doresc multa sanatate micutilor si forta mare parintilor. In aceste clipe, imaginati-va ca sunteti la mare, la soare, pe sezlong si de aceea este temperatura crescuta. Sa dormiti bine!
#fericire #implinire #familie #noaptebuna
Sunt 4 bucati in familia noastra. 2 bucati mucosi mici si 2 bucati mucosi mari. De ce spun asta? Ca sa ma laud, evident. Daca aveti posibilitatea, faceti 2 copii. Suntem asa de calmi si relaxati, ca-n filme. Eu ma uit la un film cu batai, sotia face baie cu spuma iar copiii se joaca in camera lor. Liniste, implinire si fericire.
Scuze, nu mai pot scrie. A iesit sotia de la baie. Tipa la mine ca tipa copiii.
Revin, daca mai pot...
Later edit: Hai ca am noroc. I-a linistit sotia. I-a si culcat. Acum o astept sa ma tina in brate si sa ma adoarma si pe mine
Senzatii ironice, jalnice si publice
Ce placut este sa iesi, dupa o zi de lucru, in parc alaturi de cei mici. Sa stai cu ei la acelasi loc de joaca, sa-i privesti, sa-i admiri si sa te bucuri ca sunt ai tai. Evident, de pe banca. Sa le arati calea si sa-i ajuti sa se descurce singuri: “Vedeti grupul ala de copii? Ia uitati, parca va cheama din priviri. Hai fugiti la ei. Lasati-ma singur pe banca aici, nu ma supar pe voi”. Ramas singur si mandru de mica escrocherie, imi revars corpul pe banca precum o budinca gelatinoasa. Ma ataca tantarii, ii atac si eu. Ne atacam reciproc. Se duce naibii linistea. Si cum ma plesneam de unul singur, se apropie de mine o femeie. Si tot inainta catre mine si nu se oprea, fixandu-ma din priviri de zici ca era un alt tantar la atac. Ajunge in dreptul meu, imi trag privirea de Salman Khan si astept. Zambind, imi spune: “Valentin? Valentin Negoescu cumva?”. Ma gandeam sa-i dau un raspuns inteligent, evident ca nu l-am gasit imediat. Cred ca daca mai stateam ceva timp... tot nu gaseam. Ii raspund afirmativ, mai mult din cap. “Wow, nu-mi vine sa cred ca tu esti!”. Wow, ma gandeam si eu. M-o fi recunoscut de pe facebook, am ajuns celebru. Ptiu, noroace, imi zic in sinea mea. “Deci tu esti?”. “Aaa, da. El, adica eu”. “Tu? Valica, cel mic, cu ghiozdanul maro si mare! Cel din generala, de radeau colegii de el”. “Ei, hai sa nu exageram acum colega” conchid putin deranjat dar cu un zambet diplomat pe fata. “Ce colega, am fost profesoara ta de sport”. Pfff, hai ca o dau din lac in put, se pare. “Da, asa este doamna profesoara. Dar aratam de parca am fi de aceeasi varsta” dau replica sperand ca am inscris un gol frumos. “Da, ai mai crescut acum, dar tot neschimbat esti”. Au urmat fractiuni de secunde cand imi doream cu mare ardoare sa apara cei mici ca sa ma salveze. In concluzie, de acum incolo o sa am mai mare grija de copii cand voi merge in parc. O sa port sapca si ochelari...
#amintiri #muci #interviu #eleganta #blond
Amintiri placute pentru unii, neplacute pentru altul.
Chiar daca e vara si cald, se gaseste careva sa stranute in nasul tau. Cu aceasta ocazie imi aduc aminte de o faza de la metrou. In rolul principal: blondul din/de mine.
Anii 2000 si un pic.
Erau primii ani cand incepeam sa fac fotografie de nunta si botez. Nu eram bun si nu castigam bani mai deloc. Acum nu sunt bun, insa totusi castig bani din asta.
Lucram pe vremea aceea si la o firma ce oferea credite. Cu tupeu adolescentin, am dat credit pregatirii mele profesionale si intr-o zi am hotarat ca e momentul sa imi schimb locul de munca. Imbracat la 4 ace, gelat, aromat, nefumat, entuziasmat si foarte agitat. Ce sa mai, un adevarat cu diplomat. In metrou, orice suprafata lucioasa o consideram oglinda. Ma admiram si ma incurajam. Eram intr-o bula plina de feng shui, liniste si concentrare. Simteam si alte bule in jurul meu dar nu ma interesau. A mea era cea mai mare. Asta pana cand o voce taioasa din celelalt capat al garniturii de metrou o sparge si ma face sa pic din inaltul tavan: “Negoescule, ce faci ba baiatule?!”. Toate privirile il cautau pe Negoescu. Pana si a mea facea la fel. Al doilea strigat, al doilea tais al sabiei sarcastice: “Ce pisi, nu ne mai bagi in seama?”. Ghinionul a facut ca acel grup vesel sa fie alcatuit exact din colegii mei de birou. Noi lucram la departamentul arhiva si distributie unde tinuta “office” era alcatuita din pantaloni scurti, sandale si rontait de seminte. Si-au dat seama ca merg la interviu si au continuat sa faca circ. M-am tot abtinut sa nu rad si sa raman un domn pedant, insa rezistenta mea a fost de scurta durata. Am cedat psihic si m-am hotarat sa ma duc la ei. In momentul in care m-am ridicat de pe scaun, unul din ei a exclamat foarte tare: “Ce faci ba, te ingropi?!”. Oceanul de rasete din tot metroul m-a facut sa ma inec aproape. Am rabufnit si eu intr-un ras nebunesc si din cauza racelii, surpriza! Un val enorm de muci s-a scurs pe tuguiatele buze, a continuat pe barbia cea ascutita si s-a proptit pe gingasa cravata. Oceanul de rasete din metrou s-a transformat intr-un taifun asurzitor. Nu m-am simtit penibil pentru ca eram deja mai mult decat penibilul...
Evident, interviul nu l-am luat
Un post care nu are legatura cu bebe, insa care sa ne aduca aminte de adolescenta noastra. Prefer sa spun adolescenta, nu tinerete. Doar suntem tineri si acum, da? Deci, sa radem pentru o dimineata minunata de weekend
Nu stiu cum multe intamplari din viata mea sunt amuzante pentru ceilalti iar pentru mine... apasatoare. Uneori chiar la propriu. Asa cum a fost si cu primul sarut.
Nu prea mi-a placut scoala dar cred ca nici ea pe mine. Dovada faptul ca intodeauna am fost ultimul din clasa, cam din toate punctele de vedere. Asta in generala. In schimb, la liceu s-a schimbat ceva. Eram printre ultimii. Mandru de aceasta mare realizare, am incercat sa-mi fac prieteni. Esuasem lamentabil cu prietenele. Trimiteam biletele de dragoste la diverse fete prin intermediul colegelor de banca. Acestea se intorceau la mine cu mesajul: “Vali, Mihaela nici macar nu l-a deschis...”. “Sa stii ca e valabila si pentru tine cererea de prietenie”, mi-o incercam. Degeaba. Nu aveam succes, nu aveam stofa. Probabil de la haina ponosita de stofa ce-o purtam, imi ziceam. Noroc cu grupul meu de prieteni care ma incuraja: “Lasa Vali, e normal. Nu poti sa le ai pe toate”. La naiba, eu nu aveam niciuna. Si iata ca imi surade si mie norocul. Un suras micut si gingas. Unul blondin ce ascundea o dantura alba ca de bebelus. Incep tatonarile si nu dureaza mult pentru a obtine acordul de a o conduce acasa intr-o seara dupa ore. Prin “nu mult” a se intelege vreo 3 saptamani. Asteptasem eu clipa asta ani de zile, ce mai contau cateva saptamani? Coboram noi din tramvai, imi fac curaj si o iau de mana. Eu 1.84, ea 1.50. Am mers cam cocosat, dar ce mai conta? Aveam la mana o fata. Ajungem in fata scarii si ma pozitionez strategic, astfel incat sa-i blochez intrarea. Aveam pregatita o strofa frumoasa a lui Alecsandri cu deditei si viorele, brebenei si toporasi. Brusc m-am colorat ca un pastel si emotiile au pus stapanire pe chipul si asemanarea mea. In schimb, al meu instinct animalic a pus stapanire pe trupul firav al micutei si intr-o strangere puternica m-am apropiat de gura ei. Si iata cum anii petrecuti degeaba in scoala si-au spus cuvantul. Notele mici la fizica au influentat grav viteza, traiectoria dar mai ales energia alocate noului experiment al sarutului. In loc sa fie un sarut ca-n filme, a fost un sarut ca-n desenele animate cu Lolek si Bolek. Am dat dinte-n dinte atat de puternic incat am avut impresia ca s-au ciobit. Clinchetul cristalin al dintilor m-a facut sa exclam inteligent: “Aaa, ce par frumos ai...”.
Weekendul ce tocmai a trecut am fost la balaceala, prilej de a-mi aduce aminte de o intamplare de anul trecut. Una haioasa, numai buna pentru a incepe o saptamana cu zambete.
Cu tati blond la piscina
Am profitat in acest weekend de timpul liber si mi-am suit familia in frumosul nostru bolid alb. Destinatia: piscina. Imi pun ochelarii de soare pe nas si demarez smechereste. La primul semafor atrag atentia unor particianti la trafic si, zambitor, exclam catre sotie:
- Vezi iubi? Cred ca m-au recunoscut de la vreo nunta. Sunt fotograf vedeta.
- Dragul meu, se uita la ce ti-au lasat pasarile pe masina. Chiar, nu mai speli si tu Skoda asta veche?
Ma fac ca nu o aud, se face ca nu bufneste in ras. Ajungem la piscina si ne instalam. Caut din priviri alte priviri cunoscute si rasuflu usurat. Nu e nimeni in zona care sa se holbeze la burtica mea. Ne balacim cateva minute bune si la un moment dat cel mic imi spune ca ii este foame. Sotia si cea mica raman in apa. Si cum stateam noi doi asa ca baietii pe sezlong, in dreptul nostru se opresc doua fete.
- E ocupat langa dumneavoastra?
- Aaa, nu. E loc destul.
Incep sa se dezbrace. In mintea mea, voci adolescentine tipau la unison “Incet fetelor, nu va grabiti. Sa admiram si noi”.
Cu toate acestea, sentimentul iubirii primeaza, motiv pentru care imi caut sotia. E departe, deci ma pot uita in liniste la show.
- Este o problema daca sora mea face topless? Putin mai incolo, nu acum. E baiatul langa dumneavoastra... intreaba una dintre domnisoare.
- Dar cum sa fie o problema?! E baiat, ii plac fetele!
- Da, dar este cam mic.
- Stati linistite, e ok.
Incep sa-mi caut ochelarii de soare. Nu-i gasesc, imi aduc aminte ca-i lasasem in masina. Simteam ca innebunesc. Sa nu pot admira o pereche de sani fara sa fiu vazut?! Gasesc o solutie de compromis: ochelarii sotiei. Incep sa ma enervez, nu putea sa-si ia o pereche mai mare? Ramele ma strangeau de simteam cum imi strapung tamplele. Dar ce mai conta? Show-ul cere sacrificii. Si incep sa astept. Fetele s-au cremuit. Sutienul tot acolo. Si astept. Au intrat putin in piscina. Si astept. S-au intors. Si astept. S-au intins. Si astept. Ma faceam ca ma uit in zona piscinei, dar ochii mei, iesiti din orbite, se arcuiau numai in stanga. Incepusera sa amorteasca, dar nu cedam.
- Auziti, sora mea nu o sa mai faca topless. Cica ii e rusine. De dumneavoastra...
Acela a fost momentul cand am simtit ca mi-a picat cerul in cap. De fapt, toata galaxia. Un cocktail plin cu rusine, dezamagire, frustrare, neputinta si tristete a invadat mandria mea de barbat.
Salvarea a venit de la Vladimir.
- Tati, vreau in apa...
Sa continuam seria de intamplari haioase, zic.
Suntem toti 4 in parc. Sophie a identificat un grup de copii. Se integreaza in el. Helene alearga in zig zag dupa Vladimir. Eu stau pe banca si urmaresc forfota din jurul meu. Incerc sa par un intelectual rasat si cu multe treburi pe cap, astfel incat sotia sa nu ma puna sa alerg dupa cel mic. Da semne de oboseala si, de la departare, imi face semne disperate ca ar fi cazul sa ma ridic. Imi pun mana la burtica precum gravidutele in luna a noua si mimez un mic disconfort. Si chiar nu minteam. Nu ma simteam deloc confortabil pe banca fara o bere, un muschiulet de porc si niste cartofi prajiti. Raman socat de reactia ei de tip vegetarian. Imi spune ceva legat de ceapa mea de lenes si ma invita autoritar sa ma ridic. Usturatoarele vorbe nu-si fac efectul si continui sa stau pe banca. Zambitor, triumfator.
Ceea ce nu reuseste sa faca femeia, se pare ca reuseste un barbat. Cum statea ea cu Vladimir la un leagan, vad cum se aseaza langa ea un alt tatic. Ce-i drept cam aratos si chiar simpatic. Am dat-o naibii de burtica si lene, mi-am scos ceapa din ochi si m-am dus la consoarta. Cu o voce blanda de sot grijuliu, i-am propus sa facem schimb. Ca poate e obosita.
#tati #familie #nani #haios #CuTatiLaNani
Cu tati, la nani...
E randul meu la culcat prichindeii. Asta dupa vreo 2 luni, poate chiar si mai mult. Dar cine mai tine socoteala? Poate sotia. Spalati, golit vezici, pupat mama ajung cu ei in camera. Facut pat, stins lumina, TV. Intuneric. Liniste. Ii aud cum torc ca doua pisicute obosite. Zambesc. Am reusit. Cu toate acestea, imi propun sa mai stau cu ei pana torsul devine somn profund. Oare ce sa fac? Las telefonul si zic ca ar fi bine sa profit de liniste si intuneric: ia sa fac eu niste yoga. Pozitia cainelui cu fata in sus, mi s-a parut una acceptabila pentru situatia data. Ma intind langa pat, las bazinul cat mai jos, ma arcuiesc si privesc mandru cat mai in spate precum priveste un caine la covrigul din coada. Fericire si implinire. Pisicile dorm si cainele se intinde. Asta pana cand sunete din interiorul patrupedului incep sa se faca auzite. Trosnesc oasele de zici ca paraie lemnele pe foc. Pe langa asta, respiratia. Inspir adanc si ma concentrez ca expiratia sa fie tot prin partile superioare ale corpului. Colac peste pupaza, un carcel isi face aparitia la gamba. In surdina, scot sunete groaznice de durere. Sufar crunt ca un adevarat luptator. Asa gandesc. Asa simt. Schelalaitul meu, in schimb, face ca felinele sa tresara si sa se trezeasca nedumerite. Caut imediat solutii. Imi trebuie una de sacrificiu. Evident ca o gasesc pe cea mai inteligenta. Ma duc in sufragerie cu coada intre picioare:
“ Iubi, du-te la copii. Vor cu tine la nani. “